The Season of the Rose
It's the time that you spent on your rose that makes your rose so important… People have forgotten this truth, but you mustn't forget it. You become responsible forever for...
Suntem extrem de fericite să vă anunţăm ca anul acesta suntem parteneri media în cadrul singurului târg de carte SF&Fantasy din România: Final Frontier, ediţia cu numărul 6 ce va avea loc în week-end-ul 1-2 aprilie. Ne vedem între orele 11:00 și 19:00 la Centrul Cultural Casa Artelor (B-dul Mircea Vodă nr. 5, Sector 3, Bucureşti), pentru a descoperi cele mai râvnite artefacte magice.
La #FF6 vă aşteaptă noutăți editoriale din domeniul SF & Fantasy, ateliere creative și demo-uri fantastice, lansări de carte și dezbateri variate, benzi desenate, board games, concursuri cu premii surpriză și obiecte fan art.
Invitatul special al târgului Final Frontier #6 este scriitorul Dan Doboș.
Highlights din programul Final Frontier, ediția numărul 6:
De 1 Aprilei granița dintre realitate și imaginație se estompează, așa că vei avea parte la Final Frontier #6 de experiența completă. Cavalerii Jedi și elfii din Stăpânul Inelelor au făcut un salt din paginile cărților în realitatea imediată, iar dacă vrei să te alături lor, avem pentru tine obiecte fan art de la Nyx Art și Wizart Room care să te transforme într-un personaj fantasy. Pentru cei curajoși transformările pot fi și mai șocante, vino la târg pentru demo-ul de machiaj SF făcut de Alina Diana Crisu și echipa.
Nici atelierele de la târg nu se lasă mai prejos în demascarea lumilor fantastice și îți oferă informații importante: învață să faci benzi desenate cu Vlady, află totul despre anime cu Alice și călătorește în spațiu la atelierul de Astronomie cu Adrian Sonka, lector Fundația Calea Victoriei. Micii învățăcei în ale SF-ului sunt așteptați la atelierele de robotică ale Academiei inventează.ro.
Stai cu ochii pe Final Frontier.ro și nu uita de Evenimentul creat pe Facebook pentru discuții și noutăți marca #ff6
Când: 1-2 aprilie 2017
Unde: Centrul Cultural Casa Artelor (B-dul Mircea Vodă nr. 5, Sector 3, Bucureşti)
Program: 11:00 – 19:00
Ne vedem la targ!