The Season of the Rose
It's the time that you spent on your rose that makes your rose so important… People have forgotten this truth, but you mustn't forget it. You become responsible forever for...
Nu știu dacă am mai povestit până acum asta, dar când eram mică eram absolut terifiată de lupi. Bănuiesc și de unde provenea această frică. Una dintre cărțile mele preferate era cea de povești, a fraților Grimm, iar cei cu vârsta apropiată de a mea probabil că își amintesc și coperta volumului respectiv, care o înfățișa pe Scufița Roșie (blonduță, zâmbitoare și purtând o rochiță adorabilă), față în față cu un lup pe care la vremea respectivă îl găseam absolut înfricoșător. Pe lângă această carte, pe care o aveam mereu pe noptieră, aveam și un pahar pentru periuța de dinți care avea imprimat tot un desen din Scufița Roșie, cu un lup chiar mai înspăimântător. Vă puteți imagina cum, văzând mereu aceste imagini fix înainte de culcare, în timpul somnului mintea mea crea tot felul de scenarii, care de care mai oribile, toate având în centru lupi care mă atacau. Am avut destul de mult timp astfel de coșmaruri, și am reușit să scap de ele abia când am mai crescut și am urmărit documentare care prezentau lupii într-o lumină pozitivă (și e posibil să fi fost influențată și de Cartea Junglei, unde pentru prima dată într-o poveste citită de mine, lupii nu erau personajele negative).
Mi-am adus aminte de toate aceste detalii odată cu descoperirea brandului românesc Instinctive. Creațiile Instinctive sunt inspirate de lupi, veți vedea acest lucru atât în denumirile cât și în designul produselor. Favoritul meu a fost – no surprise here – hanoracul “Urlă-mă”, al cărui mesaj îl puteți vedea în fotografiile de mai jos.
Nu de multe ori mi se întamplă sa găsesc un brand românesc care să mă impresioneze din prima clipă, însă Instinctive a reușit să facă asta, atât prin prisma conceptului, cât și a designului produselor.
Curiozitatea nu a omorât lupul
Instinctive nu are origine, început sau sfârșit. Nu are cale și nici variante pentru. Nu tinde spre și nu depinde de. Instinctive nu încadrează și nu îngrădește. Nu este pentru un tipar de oameni, nici pentru un segment de piață. Nu are personaje, deși se aud voci. Nu crede în ele decât până la lună și înapoi. Nu are formă și nici înfățișare. Nu poate și poate nu. Nu vrea să crezi că vede mereu jumătatea goală a paharului, dar vrea să știi tot ce nu este, ca din tot ce mai rămâne să alegi ce este. #yoursoulknows
Port: hanorac Instinctive.ro , fustă Zara, botine H&M, rucsac vintage
Închei această postare cu un citat din Cartea Lucrurilor Pierdute, de John Conolly, o altă carte în care lupii joacă un rol important (vă las să descoperiți singuri dacă e pozitiv sau negativ).
“For in every adult there dwells the child that was, and in every child there lies the adult that will be.”― John Connolly, The Book of Lost Things
♥